Câteva cuvinte despre noi,
După 15 ani de specializare în Italia, din care cei mai mulţi ani i-am petrecut muncind în diverse pizzerii sau fast-food-uri, astfel acumulând suficientă experienţă pentru a desfășura această activitate, ne-am întors acasă la Buhuși.
Am început această afacere în anul vara anului 2010, încet, timid, ca orice afacere de familie la început de drum, ulterior văzând că produsele noastre sunt apreciate, am început să ne modernizăm și să ne extindem.
Drumul nu a fost ușor, ne-am lovit de fel de fel de obstacole, dar cu răbdare și calm am trecut peste. Din primele experienţe ne aducem acum aminte, cu un ușor umor (atunci nu a fost umor, a fost chiar critic, nu reușeam să vindem shaorma), că toată lumea solicita shaorma cu cartofi, noi nu înţelegeam cum, așa ceva nu se făcea în Italia, dar a trebuit să trecem la varianta mioritică „cu de toate”.
Pe parcurs am investit în echipamente moderne, am angajat oameni pregătiţi, am început să livrăm la domiciliu pe raza orașului și a localităţilor limitrofe. Am adăugat produse noi în meniu (am renunţat la unele), am încercat să fim în fiecare zi mai buni, mai onorabili.
Ajungând în 2019 ne-am dat seama că ne lipsește ceva, că trebuie să venim cu ceva nou, cu altceva.
Așadar urgent am trecut la treabă și am creat o linie de producţie proprie cu produse de Pizza Congelată, cu livrare direct către magazine. Noi o producem, după reţetele noastre, și a doua zi o distribuim tot noi cu mașinile noastre. Distribuţia o facem în zona Moldovei cu mașini specializate de tip frigorific/congelator.
În anul 2024 datorită efortului susţinut constant pentru calitate și siguranţă am obţinut Certificări ISO pentru recunoașterea:
> Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2015
> Sistemului de Management al Siguranţei Alimentului ISO 22000:2018
În mare cam această este povestea noastră, iar dacă doriţi să ne cunoașteţi mai bine, vă invităm să urmăriţi articolul din publicaţia locală Buhusi.net. < click aici >
Vă mulţumim !
că sunteţi clientul nostru, aţi fost sau poate o să deveniţi !
-
PIZZA ROMA,
Str. N. Bălcescu 1, Buhuși, Bacău - +4 0740.601.948
- pizzaroma922@yahoo.ro